Numărul victimelor atacurilor teroriste a crescut cu 80% în 2014, la aproape 33.000

Numărul victimelor atacurilor teroriste a crescut cu 80% în 2014, la aproape 33.000
Publicat: 17/11/2015, 13:40

Teroriști afiliați Statului Islamic (SI) și Boko Haram – care operează în Nigeria, sunt considerați răspunzători pentru 51 la sută dintre aceste morți în 2014, potrivit Indicelui Global al Terorismului publicat de IEP.

Institutul estimează pagubele provocate anul trecut de către teroriști la suma de 52,9 miliarde de dolari.

Cinci țări – Afganistan, Irak, Nigeria, Pakistan și Siria – au purtat povara acestor atacuri, 78 la sută dintre decese fiind înregistrate pe teritoriul lor.

Aproximativ 10.000 de persoane au murit în atacuri teroriste în Irak, în timp ce numărul de decese în Nigeria a depășit 7.500, potrivit Institutului.

„Creșterea semnificativă a activității teroriste a însemnat faptul că ramificațiile ei au fost simțite la scară mai mare în întreaga lume”, a declarat Steve Killelea, fondatorul grupului de reflecție.

Potrivit lui Killelea, zece dintre cele unsprezece țări cel mai grav afectate de terorism se află totodată printre țările cu cel mai mare număr de refugiați și strămutați pe plan intern.

„Acest lucru relevă interconexiunea între criza actuală a refugiaților, terorism și conflict”, a subliniat el.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Cum s-a ferit Smiley de scandaluri: ”Nu prea mă cert cu lumea în general”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
O substanță din rodii ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer
×